Teza
Propoziția al cărei adevăr trebuie stabilit.
BacHub • Logică
Învață cum se fundamentează adevărul unei teze, cum deosebești demonstrația directă de cea indirectă și cum depistezi erorile dintr-o demonstrație.
Noțiunea de bază
Demonstrația este procedeul logic prin care stabilim adevărul unei teze pornind de la un fundament acceptat și folosind inferențe corecte. Nu este suficient ca teza să fie adevărată: trebuie arătat cum rezultă ea din premise.
Propoziția al cărei adevăr trebuie stabilit.
Propozițiile acceptate pe care se sprijină demonstrația.
Pașii inferențiali care leagă fundamentul de teză.
Două căi de justificare
Derivare din premise
Teza este dedusă din fundament printr-o succesiune de pași inferențiali corecți.
P1: Toți multiplii lui 4 sunt pari.
P2: 12 este multiplu de 4.
Teza: 12 este par.
Aplicăm regula generală cazului 12; dacă premisele sunt adevărate, teza rezultă necesar.
Reducere la absurd
Presupunem negația tezei și arătăm că, împreună cu premisele acceptate, ea conduce la o contradicție.
Teza: nu există un cel mai mare număr natural.
Presupunere opusă: există un cel mai mare număr natural n.
Consecință: n + 1 este tot natural și este mai mare decât n.
Contradicție: n nu poate fi cel mai mare.
Negația se respinge, iar teza inițială este susținută.
Contradicția trebuie să fie logică, nu doar o consecință improbabilă, neobișnuită sau greu de acceptat.
Directă: premisele conduc la teză.
Indirectă: negația tezei conduce la contradicție.
Condiții de corectitudine
Verifică separat propoziția de demonstrat, premisele și legătura inferențială. O problemă într-una dintre aceste componente compromite demonstrația.
Sunt premisele adevărate sau admise în cadrul demonstrației?
Susțin premisele teza și oferă destul sprijin pentru ea?
Urmează teza din premise conform regulii folosite?
Analiză critică
Fiecare exemplu indică o problemă posibilă în teză, fundament sau procedeu. Distinge între o inferență nevalidă și premise neacceptate.
„Teza: 12 este par. «Demonstrație: 12 este par, deci teza este adevărată.»”
Concluzia este repetată ca premisă. Nu se oferă un fundament independent care să susțină teza.
„Teza inițială: toate păsările pot zbura. La final se concluzionează doar că vrăbiile pot zbura.”
Chiar dacă afirmația despre vrăbii ar fi demonstrată, ea nu stabilește teza mai generală despre toate păsările.
„«Toți elevii care repetă lecția iau nota 10. Mara a repetat lecția. Deci Mara ia nota 10.»”
Forma ar fi validă dacă premisele ar fi adevărate, dar prima premisă este nejustificată și exagerat de generală. Validitatea formei nu repară un fundament fals sau neacceptat.
„«Pământul se rotește în jurul Soarelui. Deci 2 + 2 = 4.»”
Ambele propoziții sunt adevărate, însă premisa nu oferă sprijin pentru teză. Adevărul separat nu este demonstrație.
„«Dacă plouă, strada este udă. Strada este udă. Deci plouă.»”
Strada se poate uda și din alte cauze. Din consecință nu rezultă automat antecedentul; procedeul inferențial este incorect.
„«Presupunem că numărul n este impar. Atunci n nu este divizibil cu 2. Am ajuns la ceva neașteptat, deci presupunerea este falsă.»”
Consecința este chiar compatibilă cu definiția numărului impar. Faptul că pare surprinzătoare nu o transformă în contradicție.
„«Banca este o instituție financiară. M-am așezat pe o bancă. Deci m-am așezat pe o instituție financiară.»”
Cuvântul «bancă» își schimbă sensul între premise și concluzie. Termenul nu este folosit univoc, deci inferența nu susține teza.
„«Trenul a ajuns la timp în ultimele șapte zile, deci va ajunge sigur la timp în fiecare zi viitoare.»”
Observațiile pot susține o concluzie probabilă, nu certitudinea formulată. Forța concluziei depășește forța fundamentului inductiv.
Aplică metoda
Încearcă mai întâi să răspunzi, apoi deschide soluția pentru a compara analiza.
Teza: 12 este par. Fundamentul: toți multiplii lui 4 sunt pari; 12 este multiplu de 4. Procedeul: aplicarea regulii generale la cazul lui 12, printr-o inferență deductivă validă.
Da. Fundamentul conține regula generală și faptul că F este triunghi. Din acestea se deduce direct teza «F are trei laturi».
Teza: 40 este divizibil cu 5. Fundament: orice număr divizibil cu 10 este divizibil cu 5; 40 este divizibil cu 10. Procedeu: instanțierea regulii generale pentru 40.
Presupui negația tezei: există un cel mai mare număr natural n. Dar n + 1 este tot număr natural și este mai mare decât n. Asta contrazice presupunerea că n este cel mai mare; deci negația se respinge.
Reducerea la absurd cere o contradicție logică derivată din negația tezei, nu doar o consecință rară, surprinzătoare sau improbabilă.
Verifici dacă premisele sunt acceptabile în context și dacă teza rămâne aceeași. Procedeul este o inferență deductivă validă: dacă ambele premise sunt adevărate, concluzia urmează.
Enunțul general folosit ca fundament afirmă deja teza pentru toate pătratele. Dacă tocmai acesta era lucrul de demonstrat și nu este susținut independent, apare circularitatea.
Procedeul este nevalid: afirmă consecventul. Faptul că multiplii lui 8 sunt pari nu arată că orice număr par este multiplu de 8; 14 este un contraexemplu.
Pași de lucru
Notează exact teza care trebuie demonstrată.
Identifică premisele și verifică dacă sunt acceptabile.
Urmărește fiecare pas inferențial, fără să sari peste justificări.
Verifică relevanța și suficiența fundamentului.
Caută circularitatea, echivocurile și schimbarea tezei.
Dacă raționamentul este indirect, cere o contradicție reală.
Recapitulare
Propoziția al cărei adevăr trebuie stabilit.
Premisele acceptate care susțin teza.
Inferențele corecte dintre premise și teză.
Teza rezultă nemijlocit din fundament.
Negația tezei conduce la contradicție.
Teză clară, premise acceptabile, inferență corectă.
Nu confunda improbabilul cu imposibilul logic.
Verifică acceptabilitatea, relevanța și suficiența.
Verificare rapidă
Alege un singur răspuns pentru fiecare item. După verificare vezi punctajul și explicațiile.